Deja în al treilea an de implementare, proiectul „Dulăpiorul Fermecat” asigură continuitate pentru copiii din comunitățile defavorizate.
Avem deja 33 de dulăpioare organizate în școlile din țară și sperăm să atingem o cifră rotundă până la sfârșitul anului. Însă nu am fi ajuns aici fără partenerii noștri de fapte bune!
Grupul DIGI este unul dintre aceștia, cu ajutorul lor reușind doi ani la rând să echipăm cu rechizite Dulăpioare Fermecate în școlile din Vinga, Mailat și Mănăștur.
Elevii, deja 900 la număr, se bucură și toamnA aceasta de sprijinul Grupului DIGI pe drumul lor spre o zi de mâine mai bună.
Educația este prețioasă pentru acești copii. Doar privindu-i cum ating cu grijă fiecare caiet în parte, cum studiază cu atenție penarele lucioase, îți dai seama că potențialul lor nu trebuie irosit, ci susținut, pentru o dezvoltare armonioasă.
Plin cu toate rechizitele necesare pentru a le acoperi nevoile pe parcursul începutului de an școlar, Dulăpiorul veghează asupra școlilor din satele fără posibilități. În ochii elevilor din Vinga, Mailat și Mănăștur, acesta este un gigant prietenos care rămâne alături de ei la bine și la greu. Iar Grupul DIGI a făcut posibil licărul de speranță și siguranță de care ei au nevoie în această etapă a vieții.
Cu mânuțele ridicate spre noi, pline de rechizite și de încrederea că au, în sfârșit, un sprijin, copiii din aceste comunități au ajutat cu emoție la umplerea Dulapurilor Fermecate. Le-au umplut cu de toate și au adăugat pe deasupra și-un zâmbet cald și sincer, un zâmbet din acela pe care doar cei mai mici dintre oameni îl pot afișa atunci când sunt cu adevărat fericiți.
Mulțumim, dragă partener, pentru că ai pus în Dulăpiorul Fermecat și câteva perechi de aripi. Copiii chiar aveau nevoie de ele!