Povestea noastră
Asociația Îngeri pentru Suflete
Asociația Îngeri pentru Suflete a fost fondată în anul 2019 de Alexandra Timar pentru a aduce o schimbare reală în societate.
Deși practicau voluntariat încă din liceu, Alexandra Timar și echipa de voluntari au activat fie în alte asociații, fie implicarea în acțiuni a fost punctuală. Ideea ONG-ului a luat naștere odată cu primul eveniment de strângere de haine și alimente neperisabile, majoritatea donate de rude și prieteni. Astfel, au reușit să ajute 100 de copii din județul Vaslui, iar mai apoi amploarea acțiunilor a dus la necesitatea înființării unei asociații de sine stătătoare.
Astăzi avem peste 300 de voluntari în țară și străinătate, oameni ce pun accent pe sprijinirea celor mai puțin norocoși decât ei. De-a lungul timpului campaniile noastre au bucurat peste 60 000 de suflete, acest lucru fiind posibil prin intermediul rețelei de voluntari, cu susținerea comunității formate în mediul online și a sponsorilor și partenerilor loiali cauzei noastre.
În fiecare an, asociația desfășoară 6 campanii de amploare și aproape zilnic ne implicăm în acțiuni prin care ajutăm copiii, familiile și bătrânii din medii defavorizate.
Misiunea noastră
Prin acțiunile noastre ne dorim să clădim un viitor mai bun pentru copiii din medii rurale subdezvoltate și să oferim persoanelor vârstnice șansa la un trai decent. Tocmai de aceea rămânem aproape de beneficiarii noștri încă de la vârste fragede pentru a schimba, transgenerațional, modul de gândire și cursul vieții lor. Spre bun și bine!
Educăm
Combatem abandonul școlar prin proiecte educaționale.
Susținem
Sprijinim familiile și bătrânii cu alimente de bază și produse de igienă.
Empatizăm
Ne implicăm activ în comunitățile pe care le avem în grijă.
Fondator
ALEXANDRA TIMAR
„Noi considerăm că empatia se învață. De aceea, toți voluntarii noștri împart câte o frântură din sufletul lor cu fiecare copil sau bătrân. Ne implicăm trup și suflet în fiecare proiect și desfășurăm o activitate continuă de strângere de pachete și distribuire pe tot parcursul anului.
În momentul de față implementăm proiecte umanitare în 13 județe din țară și avem planuri de a ne extinde. Avem aproximativ 300 de voluntari care dăruiesc o fărâmă din timpul lor pentru a-i ajuta pe cei din jur. Pe parcursul celor 6 ani de experiență am reușit să ajutăm zeci de mii de oameni, și nu ne oprim aici.”
Alătură-te comunității
Fiecare faptă bună contează! Fie că poți contribui cu timpul sau cu expertiza ta, fie că ne sprijini cauza printr-o donație, aduci o schimbare în societate.