Ne dorim o țară mai civilizată, “ca afară”, dar cum altfel credeți ca o putem obține decât prin educație? Educația face diferența. Educația schimbă un copil, un om, o generație, schimbă o țară. Un om educat are alt impact în societate, are alte șanse de a se autodepași, de a ieși din lumea în care s-a născut și a-și crea una mai bună, mai ușoară, mai plină de posibilități. Ce șanse avem să evoluăm când sute de mii de copii ce nu au nici hrană suficientă, nici haine, nici încălțări prin care să nu intre apă, noroi și frig, la iarnă? În astfel de situații triste, de rechizite ce mai putem zice? Când un părinte are de ales între ceea ce pune pe masă unei familii numeroase și câteva caiete, ce credețo că alege?!
Nu așteptați să facă alții! Asta vă tot rog de atâția ani și asta încerc să vă motivez, cu fiecare ocazie. Prin cuvinte, prin puterea exemplului meu și al voluntarilor, prin rezultatele noastre. Haideți să fim noi cei ce aducem schimbarea! Nu trebuie să fii bogat pentru a-ți permite să cumperi 10 caiete din hypermarket, cu 25 de bani bucata, sau 10 pixuri, ori chiar să donezi și le luăm noi cu paletul la sfârșit. Trebuie doar să vrei! Să-ți pese! Nu există scuze!
Nu ai încredere într-un ONG?! Nu-i nicio problemă! Sigur cunoști un copil care merge cu pantofii găuriți la școală sau cu un rucsac rupt, cu hainele vechi, mici, strâmte sau chiar rupte și acestea, așa că te poți ocupa tu însuți să îi cumperi rechizite, poate și ceva de îmbrăcat și încălțat. Însemnătatea gestului tău va avea ecou pe termen lung, peste ani. Nu doar pe termen scurt, făcând un bine și aducând bucurie unul copil, ce primește un cadou și o șansă de a fi “în rând cu lumea”. Cu un mic gest îi oferi un mare viitor și dau o șansă întregii generații!