Săptămâna trecută am celebrat parteneriatul nostru cu Profi cum se cuvine. Pe lângă inaugurarea unui nou Dulăpior Fermecat, am fost prezenți la Forum de Bun și Bine alături de ei, pentru o călătorie în timp fabuloasă!
Am trecut în revistă ani doldora de fapte bune și implicare, ani în care copiii și bătrânii din comunitățile pe care le avem în vizor s-au bucurat de alimente de bază, dulciuri, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă și câte și mai câte. Ani în care viața lor a deveni mai puțin grea datorită frânturilor de bine aduse în prag cu ajutorul Profi.
Suntem onorați să avem alături oameni care rezonează la un astfel de nivel cu toate cauzele în care credem, care sunt mereu acolo atunci când e nevoie de susținere și implicare. Și nu ne oprim aici!
Pe lângă Dulăpiorul proaspăt organizat pentru 200 de copii din Banloc, Timiș, vom rămâne împreună lângă cei mai mici dintre beneficiari și în programul național „Adoptă o Scrisoare”, program pe care abia așteptăm să îl punem pe roate și anul acesta.
Prietenii de la Profi au fost constant prezenți în toate campaniile noastre, și pentru asta le rămânem profund recunoscători. Parteneriatul nostru continuă cu drag și spor și până la sfârșitul anului vom scoate din tolbă noi surprize pentru mici și mari!
Cu susținere adecvată și gânduri de bine, suntem convinși că totul este posibil.